Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Suspendarea traficului rutier, pe unele străzi din Chişinău

   2156

Primăria municipiului Chişinău anunţă despre suspendarea parţială a traficului rutier pe unele străzi ale capitalei.

Astfel, în perioada 10 iunie – 20 iulie a.c., se suspendă parţial traficul rutier pe str. Cosmonauţilor şi str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, în legătură cu executarea lucrărilor de reparaţie capitală a traseului termic magistral. În context, microbuzele de pe ruta nr. 192 vor circula, după cum urmează: tur – de la str. Petru Rareş pe str. Ierusalim, bd. Grigore Vieru, str. Cosmonauţilor, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni şi în continuare pe traseul stabilit; retur – de la str. Cosmonauţilor pe bd. Grigore Vieru, str. Ierusalim, str. Petru Rareş şi în continuare pe traseul stabilit.

De asemenea, se suspendă traficul rutier pe str. Vasile Coroban – str. Suceviţa, tronsonul cuprins între străzile Onisifor Ghibu şi Suceviţa, în perioada 10 iunie – 8 iulie 2010.

Conducătorii auto care traversează aceste zone sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonă.

Primăria Chişinău cere sprijinul mass-mediei pentru o informare cât mai urgentă a opiniei publice, astfel încât sa se poată evita blocajele de trafic, iar disconfortul cetăţenilor să fie redus pe cât posibil.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău