Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Teatrul stradal din Polonia, la Chișinău

   2769

Marţi, 18 iunie 2013, la ora 21.00 Teatrul Biuro Podróży din Polonia va prezenta la Chişinău, în Piaţa Gării Feroviare un spectacol inedit. Piesa „Carmen Funebre" a fost premiată la cele mai importante festivaluri teatrale din lume. Intrarea este gratuită.

Folosind ca recuzită picioroangele şi  jucându-se cu focul, reprezentând simbolic scene de violenţă, Carmen Funebre povesteşte despre viaţa în timpul războiului, despre frică, groază şi speranţă.

Spectacolul „Carmen Funebre a fost prezentat până acum în peste 50 de tării din întreaga lume, şi a primit numeroase premii prestigioase. Reprezentaţia din Chişinău a fost organizată de Institutul Polonez din Bucureşti şi Primăria Municipiului Chişinău iar cofinanţat din fondurile Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional al Republicii Polone.

Spectacolul de teatru stradal "Carmen Funebre" a fost creat în anul 1994. Inspiraţia pentru această reprezentaţie a constituit-o războiului din Bosnia, tensiunile etnice exacerbate şi izbucnirile naţionalismului în acel context. Pe durata pregătirii spectacolului membrii echipei s-au întâlnit cu refugiaţi din fosta Iugoslavie iar relaţiile stabilite cu aceştia au contribuit la ilustrarea prin metafore universale a sorţii destinate celor exilaţi.

În producţia spectacolului "Carmen Funebre" teatrul Biuro Podróży foloseşte mijloace spectaculoase pentru a atrage atenţia atât privitorului cu experienţă cât şi unui trecător. Picioroange, foc, lumini şi o coloană sonoră impresionantă care provoacă panică şi în acelaşi timp trezeşte compasiunea spectatorilor. În reprezentaţie sunt folosite numai câteva cuvinte însă secvenţele de imagini sugestive sunt suficiente pentru a lăsa asupra privitorului o impresie puternică.

Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău