Spitalul Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” - la 195 de ani de tradiție și excelență medicală
190 de elevi din 21 localităţi ale republicii vor participa sâmbătă şi duminică (8 şi 9 ianuarie 2011) la Turneul Naţional de Şah pentru Copii, de până la 14 ani, organizat la Chişinău de Academia Naţională de Şah din Moldova (ANŞM), în parteneriat cu Primăria Capitalei. Cei mai mulţi participanţi la concurs sunt din municipiul Chişinău - 120. Restul jucătorilor sunt din Bălţi, Ialoveni, Comrat, Sângerei, Râbniţa, Dubăsari, Tiraspol etc.
Turneul din acest week-end are scopul de a descoperi şi de a promova tinerele talente, inclusiv pe arena internaţională. „Deşi avem o echipă olimpică de valoare, nu avem rezerve de şahişti de performanţă, pentru că există „o ruptură de generaţii". Peste câţiva ani ne vom pomeni că nu va avea cine să ne înlocuiască", a menţionat Viorel Iordăchescu, Mare Maestru Internaţional la şah, preşedintele ANŞM, în cadrul unei conferinţe de presă.
La rândul său, Lilian Carp, şeful Cabinetului Primarului General a ţinut să remarce efortul ANŞM în completarea rezervelor de şahişti care există în R. Moldova, exprimându-şi speranţa că în rezultatul turneului din 8-9 ianuarie vor fi descoperite noi talente. „Înscrierea în număr mare a participanţilor la competiţie, demonstrează că „sportul minţii" este un joc important în R. Molova".
Pe lângă şah, Primăria Municipiului Chişinău, susţine şi alte genuri de sport, prin proiectele realizate în ultima perioadă: deschiderea a 10 terenuri de minifotbal în capitală; susţinerea echipei de hochei la competiţii; deschiderea a 11 terenuri de fitness în parcurile din oraş etc. Iar la primăvară municipalitatea intenţionează să inaugureze mai multe spaţii speciale pentru amatorii de şah şi dame.
Turneul Naţional de Şah pentru Copii, de până la 14 ani, de sîmbătă şi duminică se va desfăşura în 9 runde (după sistemul elveţian de joc), a câte 15 min. fiecare.
Deţinătorii locurilor I-III se vor alege cu premii băneşti, iar toţi participanţii la competiţie vor beneficia de cadouri. Câştigătorii vor fi desemnaţi pe următoarele categorii de vârstă: până la 14 ani; până la 12 ani; până la 10 ani şi până la 8 ani.
Turneul se va desfăşura în sala de sport a Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, pe adresa: str. A. Doga 24/1, Chişinău.
Academia Naţională de Şah din Moldova a fost constituită la iniţiativa liderilor şahului moldovenesc, în frunte cu Marele Maestru Internaţional, Viorel Iordăchescu.
Direcţia Relaţii Publice,
Primăria mun. Chişinău