Vizita primarului general la Institutul Municipal de Proiectări „CHIȘINĂUPROIECT”

   2677

Primarul general, Ion Ceban, însoțit de viceprimarul de ramură, Victor Chironda, a vizitat astăzi Institutul Municipal de Proiectări „CHIȘINĂUPROIECT", entitate specializată în proiectări la nivel de capitală și de municipiu.

Edilul a susținut un dialog cu întregul colectiv al „CHIȘINĂUPROIECT", unde le-a vorbit despre așteptările administrației municipale pentru specialiștii de aici, cu enunțarea de obiective exacte, pe termen scurt și mediu, elaborarea de documente strategice de profil, precum necesitatea actualizării Planul Urbanistic General al municipiului Chișinău (PUG), aprobarea Concepției Dezvoltării Durabile a municipiului Chișinău, Planul de Mobilitate Urbană, Planul Urbanistic Zonal pentru centrul istoric al orașului etc.

Ion Ceban a ținut să remarce că Institutul de proiectări este o entitate destul de importantă pentru municipiul Chișinău, cât și pentru republică, reieșind din activitatea precedentă și obiectivele trasate pentru viitor. Potrivit primarului, o anumită perioadă de vreme, capacitatea instituției nominalizate și obiectivele trasate, au fost subestimate. „Ne deranjează că în prezent, din volumul total de lucrări pe care îl aveți, doar 10 sunt solicitările făcute de municipalitate, iar restul sunt proiecte private. Numărul de de proiecte municipale trebuie să crească, inclusiv din alocațiile bugetare, iar „CHIȘINĂUPROIECT" să devină una din principalele instituții, care să contribuie la dezvoltarea urbană a capitalei", a subliniat primarul.

Vizavi de obiectivele pe termen scurt pentru Institut, edilul s-a referit la Concepția privind comerțul stradal, cu scheme de amplasare, inclusiv în parcuri; reabilitarea pasajelor subterane, în bază de parteneriate publice-private, modernizarea parcurilor; revitalizarea zonei din preajma Circului, necesitatea de proiecte privind amenajarea de parcări supraetajate etc. „Suntem în discuții cu mai mulți parteneri referitor amplasarea parcărilor și avem nevoie și de expertiza dvs., iar în zona de centru a orașului, vrem să amenajăm parcări pe drumuri, acolo unde se permite acest lucru", a precizat Ion Ceban.

De asemenea, primarul capitalei s-a interesat de problemele cu care se confruntă Institutul municipal de proiectări în activitatea curentă de muncă, despre anumite angajamente necesare de a fi aplicate în epoca digitală, ce ar contribui la îmbunătățirea serviciilor prestate. În context, Ion Ceban a informat despre avantajul de a primi consultări de profil din partea unor experți de talie internațională, inclusiv din Sankt-Peterburg, Moscova, București etc., care sunt gata să ajute municipalitatea în vederea actualizării documentelor strategice ale orașului, vizavi de expertiză, recomandare, supraveghere.

Edilul și-a exprimat speranța că Institutul „CHIȘINĂUPROIECT" va deveni un centru de excelență pentru tinerii proiectanți, precum și pentru reprezentanții municipalității, care necesită anumite cunoștințe vizavi de dezvoltarea orașului.

În prezent, la Institutul „Chișinăuproiect" activează 140 de angajați, specialiști în diverse domenii de proiectări, iar recent entitatea a împlinit 45 de ani de la fondare.